Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Un bărbat de 34 de ani este acum cercetat penal după ce a fost prins în flagrant, când înţepa cu o sulă anvelopele unui autoturism. Ulterior, oamenii legii au aflat că isprava omului e mai mare de-atât, altor opt autoturisme parcate în aceeaşi zonă fiindu-le înţepate anvelopele.

Totul a început în 7 noiembrie, când un mehedinţean a sunat la 112, unde a reclamat faptul că, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, cineva i-a înţepat anvelopele autoturismului – pe care şi-l parcase pe o stradă din Oraviţa –, dar şi ale altora din aceeaşi zonă. În total, anvelopele a nouă autoturisme au fost distruse, după cum ne informează Poliţia judeţului.

Polițiștii din Oravița au efectuat investigații în zona respectivă și au efectuat zilnic pânde pe raza orașului. Astfel, s-a reușit prinderea în flagrant a presupusului autor, un bărbat de 34 de ani, din Oravița. Cel în cauză este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.