Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sorin Frunzăverde a fost ales, sâmbătă, la Congresul PNL, în funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii, cu o largă majoritate de voturi, fiind înregistrate şi patru voturi “împotrivă”, precum şi nouă abţineri.


După ce a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al PNL, Sorin Frunzăverde s-a adresat participanţilor la congres, spunând că este onorat pentru modul în care a fost primit în partid.

„Sunt onorat că am devenit membru PNL, pentru modul în care am fost primit la acest congres extraordinar şi special. Mă bucur că mi-aţi acordat ocazia să mă alătur acţiunii politice de dreapta pe care PNL a promovat-o cu consecvenţă de-a alungul anilor. Demersul meu a fost posibil pentru că astăzi congresul PNL a acceptat ca eu să fiu membru PNL şi să fac parte din conducere“, a afirmat Frunzăverde. El a mai spus că înscrierea sa în PNL a fost posibilă şi datorită colaborării bune pe care a avut-o cu filiala Caraş-Severin a liberalilor şi cu preşedintele acesteia, Marcel Vela.

Propunerea privind alegerea fostului democrat-liberal în funcţia de vicepreşedinte al PNL a fost supusă votului delegaţilor la congres de către preşedintele partidului, Crin Antonescu. Acesta a declarat în cadrul Congresului că nu este nevoie de o prezentare a lui Sorin Frunzăverde, nu e nevoie nici de un laudatio, întrucât acesta că nu intră în Academie.

Antonescu a mai spus că face această propunere cu convingerea că şi cei care ar mai avea o îndoaială se vor convinge că Sorin Frunzăverde este „unul de-ai noştri“. Sorin Frunzăverde devine astfel cel de-al 16-lea vicepreşedinte al PNL.