Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Începând de astăzi, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere. Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.
Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

De ce iese Poliţia pe şosele? Pentru că în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră. La nivelul județului nostru nerespectarea regimului legal de viteză constituie prima cauză a accidentelor rutiere cu victime. Au fost înregistrate 34 de accidente cu victime, soldate cu o persoană decedată, șapte răniți grav și 43 răniți ușor. În ceea ce privește conducerea sub influența alcoolului, s-au înregistrat 11 accidente cu victime care au avut această cauză, soldate cu trei persoane rănite grav și 15 rănite ușor.

Aşadar, evitaţi problemele!

L.A.

Adaugă comentariu