Caraş-Severin, Romania

BREBU – Miercuri, 12 aprilie, în jurul orei 07.45, a avut loc un accident rutier pe raza localității Brebu.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Reșița, a condus un autoturism pe D.N.58, dinspre Reșița spre Caransebeș. Pe raza localității Brebu, la km 14+900 m, acesta s-a angajat într-o depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Caransebeș, care circula regulamentar din sens opus. „În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto în vârstă de 41 de ani, fiind transportat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-a fost recoltată o mostră de sânge pentru a afla dacă s-a aflat sub influența alcoolului. Conducătorul auto în vârstă de 38 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, ne informează IPJ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu