Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În perioada 18-21 aprilie se va desfășura și în Caraș-Severin PROCIV 2017 – un amplu exercițiu național de protecție civilă. În perioada menționată, în mai multe localități, prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Scopul exercițiului constă în testarea și verificarea echipamentelor din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Potrivit ISU Semenic, simulările vor începe marți, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, în intervalul orar 10.00-15.00, locuitorii vor auzi semnalul de alarmare în caz de dezastre, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. Încetarea alarmei constă într-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație“, precizează conducerea ISU Semenic.

În comunicatul remis redacției, pompierii recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren. 

Adaugă comentariu