REŞIŢA – Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Reşiţa se pregăteşte de organizarea şi găzduirea Simpozionului Naţional „Creativitate şi perspectivă în educaţie din perspectiva dezvoltării regionale şi reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie”.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul atelierelor de lucru propuse de unităţile de învăţământ în cadrul manifestării „Didactica centrată pe unitatea de învăţământ”. Simpozionul programat pentru data de 17 mai a acestui an se desfăşoară în cadrul Seminarului Didactica Internaţional, ediţia a XXIII-a, eveniment coordonat de Casa Corpului Didactic Caraş-Severin.
Partenerii Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Reşiţa în organizarea simpozionului sunt C.E.I.P. „Santa Rita” – Galdo, din localitatea Viveiro, Spania. Simpozionul se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, specialiştilor în domeniul educaţiei, precum şi elevilor.
Secţiunea destinată cadrelor didactice cuprinde teme precum „Abordarea problematicii creativităţii în activitatea didactică”, „Strategii didactice moderne pentru formarea de competenţe cheie la elevi” şi „Proiecte şi parteneriate educaţionale”. Pentru elevi, simpozionul propune un concurs de creaţii plastice având ca temă „Familia”. Înscrierea participanţilor se va realiza până în data de 12 mai.
Lavinia Predescu