Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General, a făcut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară.

„Pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză“, se precizează în comunicatul ministerului. Printre cele 50 de spitale cu probe neconforme la dezinfectanţi se numără şi cele preluate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Ministerul Sănătăţii a precizat că acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma.

Adaugă comentariu