Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Fotbalistele junioare de la ACS Banat Girls Reșița au disputat marți, 5 februarie, un joc amical cu grupa de juniori (băieți) a clubului Gloria Reșița. După patru reprize de joc a câte 20 de minute, elevii lui Vasile Daniel Anghel s-au impus cu scorul de 8-7 în fața formației de fete antrenate de Iulian Mitru și Dan Popescu.

„M-am implicat în acest proiect pentru aceste fete extraordinare care vor să joace fotbal. Încercăm să fim alături de ele să-și dezvolte această pasiune și am programat acest meci amical cu Gloria tocmai pentru a ne pregăti în această perioadă de pauză competițională. Sunt mulțumit de fete, de jocul lor și se vede că le place ceea ce fac. În perioada următoare vom juca două meciuri de pregătire cu Vest Sport Timișoara și cu fetele de la Buziaș, pentru a fi în formă cât mai bună pentru campionatul de junioare. În acest campionat vom evolua împotriva echipelor din Arad, Oradea, Timișoara și Becicherecu Mic”, a declarat Dan Popescu, antrenorul secund al echipei de junioare.

„Am venit la această echipă pentru că-mi place fotbalul foarte mult și vreau să continui cât mai mult timp la această echipă. Joc pe poziția de atacant”, a spus jucătoarea Patricia Gruia. Larisa Voicu a precizat: „Joc la această echipă deoarece îmi place fotbalul, am mai jucat în echipele școlare, sper să aduc un câștig în jocul echipei și să nu dezamăgesc”. Portărița Mara a declarat: „Am venit la Banat Girls deoarece am o pasiune pentru fotbal de când eram mică. La început mi-a fost puțin frică să stau în poartă, dar pe parcurs am înțeles că nu este chiar atât de greu să aperi mingea”.

Antrenorul principal al echipei de junioare, Iulian Alexandru Mitru, a spus: „Am disputat acest amical cu juniorii de la Gloria Reșița, deoarece în Caraș-Severin nu există decât o singură echipă de fotbal feminin. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut la acest joc și mă bucur că fetele au înțeles ceea ce le-am cerut. În mare măsură, tot ceea ce am lucrat în cadrul antrenamentelor am reușit să punem în practică și în timpul jocului. Mă bucur că am reușit să înscriem 7 goluri, deoarece suferim destul de mult la finalizare. Mă bucur foarte mult că după acest joc nu s-a accidentat nicio fată și pe viitor vom mai disputa alte meciuri amicale. După aceea, vom avea un reper în ceea ce privește nivelul la care ne aflăm, atât din punct de vedere fizic, cât și tehnico-tactic. Am adus recent o jucătoare de la Oravița, de asemenea joacă pentru noi o fată de la Moldova Nouă și una de la Gătaia. Două dintre ele sunt din Lupac, iar restul fotbalistelor sunt din Reșița. Avem legitimate la club aproximativ 18 tinere jucătoare și ne dorim să atragem cât mai multe fete la fotbal. De asemenea, dacă se va organiza, vom participa și la un campionat de futsal feminin la nivel județean”.