Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Demisia lui Mocioalcă este urmată şi de cea a deputatului Ion Spânu. Aşadar, doi dintre parlamentarii social-democrați cărășeni au ales să plece din PSD și să se alăture partidului condus de Victor Ponta, Pro România.

„Nu întotdeauna trebuie să întorci pagina, uneori trebuie să o rupi”, și-a motivat deputatul Ion Spânu decizia. La nivel naţional, tot azi, şi deputații Mihai Valentin Popa (Brașov) și Mihai Mohaci (Brașov) au ales PRO România. Ponta a precizat că, de acum, are un număr suficient de deputați ca să-și facă grup parlamentar.