Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Iar acest fapt se datorează inginerului Gheorghe Rozovleanu, cel care a proiectul sistemul de electrificare a staţiunii.

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean, aleşii au aprobat acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin inginerului Gheorghe Rozovleanu. Cu această ocazie, cred că mulţi am aflat că dl Rozovleanu este omul care s-a ocupat de tot ce înseamnă proiectarea electrificării staţiunii. Un proiect de execuţie care a cuprins, printre altele, efectuarea măsurătorilor topometrice, calificarea şi instruirea electricienilor, completarea proiectului cu racordul la 6000 V de la Centrala Crăinicel, recepţia de către furnizor şi darea în exploatare a postului de transformare construit lângă funicular (în anul 1964). Începând din anul 1965 a condus lucrările de electrificare a judeţului, iar de-a lungul anilor a coordonat proiecte importante pentru Caraş-Severin cum ar fi racordarea electrică a Vămii Naidăş, remedierea defecţiunilor de la Placa Turnantă a CFR şi altele. Inginerul Rozovleanu este şi cel care s-a ocupat ani de zile de controlul periodic pe traseele liniilor de înaltă tensiune pentru eliminarea diverselor pericole. S-a pensionat în anul 1998. Titlul de cetăţean de onoare, ce nu presupune niciun beneficiu material, va fi înmânat în cadrul unei ceremonii.

Sursa foto: Panoramio.com.

3 Comments

  1. Si de cand acest OM a electrificat Semenicul, nu s-a mai investit nimic in electrificare, tot acelasi transformator functioneaza…sau nu

  2. Semenicul a fost scos și din buletinul meteo prezentat pe posturile naționale de televiziune!
    Stațiunea practic nu mai exista, servicii turistice cvasi-nule…
    „Mulțumim” tuturor acelora care au contribuit la ruinarea acestui loc minunat…în frunte cu FV, conducătorul iubit…

  3. Se spune ca omu sfinteste locul ……….si generatiile urmatoare fura si distrug ca e mai greu sa intretina .

Adaugă comentariu