Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Comisarul şef Cornel Băjău, şeful Poliţiei Reşiţa, a fost schimbat din funcţie datorită unor fotografii în care apare alături de un cunoscut interlop.

După o descindere la o locuinţă din Dealul Crucii, poliţiştii au ridicat mai multe bunuri, printre care şi calculatoare. Nu mică le-a fost surpriza când au descoperit pe acestea poze în care chiar şeful lor, Cornel Băjău, apărea la o petrecere alături de un personaj considerat a fi unul dintre şefii lumii interlope reşiţene.

Pe 20 mai 2013 conducerea I.P.J.Caraş-Severin a declanşat procedura cercetării prealabile a lui Cornel Băjău pentru „comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate de natură să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei” şi „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri şi restricţii stabilite pentru poliţişti“, aceasta definitivându-se la 24 mai 2013, când ofiţerul desemnat cu efectuarea cercetării prealabile a propus sesizarea Consiliului de disciplină ce a fost numit la 29 mai. a.c.

În şedinţa acestui organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţist şi a modului în care acestea au fost cercetate din data de 6 iunie 2013 s-a propus, cu majoritate de voturi, sancţionarea comisarului şef de poliţie Cornel Băjău cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut“. În urma acestei decizii, Băjău a fost delegat pe o funcţie inferioară, de execuţie, din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor de la Poliţia Municipiului Caransebeş. Urmare a apariţiei unor noi elemente privind comportamentul necorespunzător în societate a ofiţerului, conducerea I.P.J. Caraş-Severin analizează posibilitatea declanşării unei noi cercetări prealabile.

Vineri, 21 iunie, Băjău a contestat sancţiunea, contestaţia sa urmând a fi analizată şi soluţionată la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

 

3 Comments

  1. trimite-l la gugulani acolo se v-a simti ca odinioara…. printre cei ce conduc orasul ??

  2. Cam asa se intamplau numirile si inainte de 1990, in Partid si Militie. Insa nicidecum asa exagerat. Inainte de 1989, o relatie priveligiata cu un asa numit interlop (bisnitar de ceasuri sarbesti, Otteri, blugi) atragea imediat mutarea bipedului militian, activist imediat de la Resita la Fratauti…de la Caransebes la Fratauti; ce se intampla astazi sfideaza toate legile de ordine si de drept. Paradoxal, Procuratura nu s-a autosesizat din oficiu pentru a descoperi „intreaga activitate ilicita a asa zisului comisar din asa zisa politie.

  3. Foarte bineee, presupun ca in urma contestatiei se va dovedi ca INTERLOPU nu e asa mare precum se zice…iar el EL COMISARE nici macar nu e EL! Doamne ce frumoase sunt TELENOVELELE cu actori romani nu?

Adaugă comentariu