Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În funcţie de oraş, vârsta şoferului, istoric, poliţa RCA va atinge alte preţuri în 2014.

Poliţele RCA se scumpesc cu 10-15% în medie pentru români, cea mai ieftină poliţă pentru o maşină de 1.600 de centimetri cubi urmând să coste 184 de lei. Desigur, preţurile vor varia de la o societate de asigurări la alta, însă există câteva constante care se menţin indiferent de asigurator: tinerii vor plăti mai scump RCA-ul, motivul fiind că lipsa de experienţă în condus şi impulsivitatea specifică vârstei, îi fac mai predispuşi la accidente.

Preţul poliţei RCA este stabilit şi în funcţie de oraşul în care se încheie poliţa. O poliţă în Bucureşti, oraş cu număr record de maşini şi de accidente, inerente unui trafic aglomerat, va costa, evident, mai scump. Astfel, pentru tinerii bucureşteni cu vârstă de până la 25 de ani, cu experienţă de sub 5 ani, o poliţă RCA poate costa cu până la 40% mai scump decât în anul viitor.

Nu se ştie dacă în anul acesta va creşte numărul de biciclişti sau românii vor scoate resemnaţi mai mulţi bani din buzunar, cert este că mulţi şoferi se declară foarte nemulţumiţi de preţurile mari. Asiguratorii susţin că scumpirile sunt justificate, având în vedere evoluţia ascendentă a daunelor plătite de asiguratori pentru vătămări corporale şi decese.

În ceea ce priveşte societăţile de asigurare autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a practica asigurări obligatorii de răspundere civilă auto, acestea sunt în număr de 11 (ABC Asigurări-Reasigurări, Allianz – Ţiriac, Generali, Asirom, Euroins, Astra, Omniasig, Carpatica, Groupama, Uniqa, City Insurance). Anul trecut, şoferii români au plătit peste 1,7 miliarde de lei pentru poliţele RCA, cu 16% mai mult decât în anul precedent.