Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – S-au luat tot felul de măsuri pentru deschiderea anului şcolar în bune condiţii în toate unităţile din sistemul preuniversitar, dar mai avem 32 de unităţi cu probleme.

Palatul administraţiei judeţene a găzduit o nouă şedinţă cu primarii localităților în care există școli ce nu dețin autorizație sanitară de funcționare și autorizație de securitate la incendiu, sub conducerea prefectului Matei Lupu.

„În urma unei analize desfășurate de Instituția Prefectului privind pregătirea unităților de învățământ pentru începerea anului școlar, din punct de vedere al autorizațiilor de funcționare au fost indentificate un număr de 32 de școli cu probleme. Împreună cu reprezentanții administrațiilor publice locale, dar și ai instituțiilor cu atribuții în acest sens, s-a discutat despre găsirea unor soluții pentru remedierea situației, astfel încât procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții. Reamintim că, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural desfășurate în cursul săptămânii trecute, a fost adoptată o hotărâre privind verificarea situaţiei existente din punct de vedere al infrastructurii şcolare, asigurarea condiţiilor igienico-sanitare, asigurarea combustibilului necesar încălzirii în perioada sezonului rece, starea microbuzelor şcolare, modul de asigurare cu pază şi deţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar. Atunci, prin ordin al prefectului, au fost constituite trei comisii din care fac parte specialişti din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Semenic», Direcţiei de Sănătate Publică şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care vor verifica în perioada următoare dacă şcolile din judeţ sunt pregătite pentru derularea în bune condiţii a procesului de învăţământ. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, cele mai multe din unităţile de învăţământ au luat până în prezent măsuri pentru igienizarea spaţiilor, dar şi pentru asigurarea materialelor didactice, personalului didactic şi siguranţei copiilor“, ne asigură Instituţia Prefectului.

Antoniu Mocanu

1 Comment

Adaugă comentariu