CARAŞ-SEVERIN – Prefectul Matei Lupu a asigurat conducerea MAI că „dacă cineva gândeşte că poate să facă altceva decât e permis legal, să fie convins că se va interveni“.
La prima videoconferinţă a noului ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, cu prefecţii şi şefii structurilor teritoriale ale MAI, pentru coordonarea activităţilor prilejuite de alegerile prezidenţiale, delegaţia cărăşeană s-a întrunit în sala de protocol a cabinetului prefectului, de unde am putut afla, din nou, că judeţul este pregătit la acest capitol.
„MAI de la nivel central va fi alături de fiecare judeţ, de fiecare structură locală, judeţeană, pentru a nu mai avea discuţii sau câte un dialog nefericit sau neeficientizat între Centru şi judeţ. În această perioadă de campanie electorală voi delega de la structurile centrale, în fiecare judeţ, reprezentanţi în misiune să vă ajute, să vă susţină, să luaţi decizii operative la bază“, a subliniat Marcel Vela, precizând faptul că, „pentru a vedea toţi românii că în MAI se lucrează şi suntem vigilenţi“, invită presa duminică „în Centrul Operativ de Comandă de la nivelul ministerului, de când începe procesul de votare, până se încheie“. Asta pentru ca toate lucrurile să fie transparente, iar românii să fie la curent cu tot ce se întâmplă.
Înainte de intervenţiile fiecărui judeţ, ministrul Marcel Vela le-a pus în vedere delegaţiilor judeţene conduse de prefecţi să fie pregătite să răspundă întrebărilor „legate de cele zece infracţiuni înregistrate până acum, în Buzău, Dolj şi Vrancea, de corupere a alegătorilor, cele două infracţiuni de distrugere din Bucureşti şi Vâlcea, cea de furt din Ilfov, cea de furt din Bucureşti, abuzul în serviciu din judeţul Caraş-Severin, ameninţarea din Brăila şi falsificarea înscrisurilor din biroul electoral în Ialomiţa“.
Prefectul Matei Lupu i-a explicat noului ministru că, dacă s-ar impune, judeţul este pregătit să le organizeze chiar în acea zi, precizând ulterior: „Sunt câteva probleme, nu sunt grave, s-au lipit două afişe ale aceluiaşi candidat, sunt lucruri chiar minore, am avut o singură problemă care a fost mai deosebită, în care nu s-au montat panourile de afişaj în primele zile, la Turnu Ruieni. Dispoziţia a fost dată, dar nu au fost montate şi se cercetează acest caz. Nu avem ceva deosebit, sunt lucruri minore, dar toate trebuie luate în calcul şi verificate. Deci n-am avut probleme deosebite, nimic grav, doar lipit un afiş în plus. Avem toate materialele puse în saci, buletinele de vot sunt făcute chiar pe secţii de votare, doar trebuie transportate mai întâi către primării, apoi către secţiile de votare. Suntem pregătiţi cu maşinile, cu personalul care însoţeşte maşinile, s-a făcut graficul de distribuire a buletinelor de vot. Se încheie şi instruirile cu preşedinţii, vicepreşedinţii şi cu operatorii de calculator. Echipele de intervenţie sunt pregătite, vor patrula, se vor deplasa tot timpul în judeţ şi acolo dacă cineva gândeşte că poate să facă altceva decât e permis legal, să fie convins că se va interveni. Am cerut chiar sprijin şi de la echipa operativă de la Timiş“.
Legat de incidente, în cadrul şedinţei, prefectul a menţionat că „sunt şase, dintre care patru sunt în cercetare, două sunt rezolvate; una este cu cercetare penală, cu abuz în serviciu“. De la centru, şefului IPJ Viorel Avram i-a fost atrasă atenţia vizavi de aceste cifre: „Dle inspector şef, vă rog să ţineţi permanent, în timp real, informat pe dl prefect, pentru că cifrele dvs sunt şapte cu cinci evenimente semnalate; aveţi cinci în cercetare“.
Antoniu Mocanu