Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În opt comune din Caraş-Severin încă nu funcționează cabinete de medicină de familie.

Potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, cele opt comune care nu au cabinete de medicină de familie sunt Bănia, Brebu Nou, Gârnic, Domașnea, Goruia, Vrani, Ciudanovița și Marga. „În ceea ce privește asistența medicală de specialitate, aceasta este distribuită în toate orașele, dar cu deficit pe mai multe specialități. De exemplu, pe întregul județ, avem un singur medic oncolog și un singur medic pe neuropsihiatrie infantilă, ambele pe Reșița, iar medici specialiști în diabet și nutriție sunt doar la Reșița și Caransebeș”, a precizat, la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, Carmen Ghitera, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

Furnizorii aflați în relație contractuală cu CJAS Caraș-Severin sunt autorizați și evaluați. Este vorba de 163 de furnizori de medicină de familie, 51 de furnizori de specialitate din ambulatoriu, 35 de farmacii, patru furnizori de îngrijiri la domiciliu, trei furnizori de investigații paraclinice, respectiv, radiologie și imagistică. Tot în relație contractuală cu CJAS Caraș-Severin mai sunt și zece furnizori de servicii medicale paraclinice pentru analize medicale, șase spitale, 64 de furnizori de dispozitive medicale și unul de asistență medicală și transport sanitar.

Adaugă comentariu