Caraş-Severin, Romania

BERZASCA – Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră marinari din cadrul Sectorului Berzasca, aflaţi la bordul unei ambarcațiuni rapide de intervenție, după ce omul se răsturnase de pe un skijet la kilometrul fluvial 1022.

Totul s-a întâmplat în 17 august, în jurul orei 18.00, când oamenii legii, aflați în misiune de cercetare fluvială, au observat un skijet cu o persoană care ținea de vesta de salvare altă persoană care căzuse în apă. Persoana a fost recuperată din apă şi adusă în siguranţă la malul fluviului, unde a fost preluată pentru investigaţii medicale amănunţite de personalul medical de la Serviciul de Urgenţă Moldova Nouă. Persoana în cauză, în vărstă de 45 de ani, se deplasa cu skijet-ul în scop de agrement, iar pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, poliţiştii de frontieră au informat lucrătorii Căpităniei Portului Moldova Veche, după cum ne informează autoritatea de frontieră.

Adaugă comentariu