REȘIȚA – La sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți șahiști reșițeni au participat la două turnee internaționale, în companii numeroase și valoroase.
Iar o parte dintre ei au înregistrat rezultate notabile. Astfel, la „Cupa Orașului Nădlac“, ediția a XV-a, turneu derulat pe distanța a şapte runde, cu 43 de jucători la start, Marius Daniel Milian, legitimat la Vados Arad, s-a clasat pe onorantul loc șase, cu 5 puncte acumulate, învingător fiind maestrul internațional Kornel Szalai, din Ungaria, cu 6 puncte.
Apoi, la „Cupa Vados“, ediția a IX-a, de la Arad, printre cei 73 de șahiști s-au regăsit și tinerii David Datcu Goiceanu și Daniel Cristian Korcsek, ambii legitimați la Muncitorul Reșița, fiecare realizând câte 4,5 puncte, situându-se pe locurile 33, respectiv 38. Pe locul întâi s-a clasat maestrul internațional Adrian Marian Petrișor, cu 8 puncte, din 9 posibile, de la Șah Club Oltenia Craiova, fost component al echipei Muncitorul.