Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În data de 3 iulie, în urma contestaţilor, absolvenţii de liceu au aflat notele finale la probele examenului de evaluare naţională. Iniţial, procentul de promovabilitate în Caraş-Severin a fost de 63,01%. În urma reevaluării lucrărilor contestate, procentul a crescut uşor, ajungând la 63,04%.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, prof. Ionel Moatăr, la Limba şi literatura română au fost depuse 68 de contestaţii. Astfel, la acest examen procentul de promovabilitate a crescut de la 72,45% la 72,53%. În schimb, doar 29 de tineri au fost nemulţumiţi de nota obţinută la Matematică, procentul de promovabilitate la această disciplină stagnând la 59,25%. La Limba şi literatura română s-au obţinut două note de 10, iar la Matematică 108 elevi au obţinut punctajul maxim.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu