Caraş-Severin, Romania
ORAVIȚA – Un sexagenar a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Potrivit salvatorilor de la ISU, totul s-a produs în jurul orei 19:20, pe DN 57B, între Oravița și Marila.
Autoturismul s-a răsturnat într-o prăpastie la aproximativ 8 metri de marginea drumului. Au intervenit două echipaje de pompieri militari orăvițeni, cei de la Ambulanță și Politie. Omul a ieșit singur din mașină, fiind preluat în stare de conștiență de cei de la Ambulanță, care l-au transportat la spital, la Oravița.