REŞIŢA – Campionatul Național de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2014, continuă în Valea Domanului.
În zilele de 5 și 6 iulie, se vor desfășura, pe traseul din Valea Domanului, întrecerile etapei a III-a a Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2014. Cursa, contând din cadrul ediției a XXXIV-a a „Cupei Reșița, se va derula sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Clubului Sportiv Autocorex Tg. Jiu, responsabilitatea desfăşurării întrecerilor revenind oficialilor A.C.M. Sport Reşiţa, Colegiului Judeţean de Arbitri Caraş-Severin, cu sprijinul Primăriei Reşiţa şi al principalului sponsor L.C.C. Compania Cărbunelui Reşiţa.
De reținut este faptul că sâmbătă, 5 iulie a.c. şi duminică, 6 iulie, circulaţia pe tronsonul Reşiţa-Caraşova va fi întreruptă între orele 7.30-18.00, cu precizarea că poate suporta modificări, în funcţie de numărul de participanţi, în sensul reducerii timpului de întrerupere. Iar parcul auto închis va fi amplasat la Stadionul „Mircea Chivu“ din Reşiţa, în timp ce parcul service se va întinde pe sectorul de drum DN 58 Reşiţa-Anina, până la startul de la „Stârnic“. Să mai spunem că festivitatea de premiere va fi organizată în faţa Sălii Polivalente din centrul Reşiţei, duminică, 6 iulie a.c., de la ora 17.
La start se vor prezenta, firește şi cei trei componenţi ai A.C.M. Sport Reşiţa, Lucien Hora, Ovidiu Zaberca şi Mircea Pădurean, care sunt favoriți și în această etapă, ținând cont de modul în care au abordat ediția 2014 a competiției. În plus, ca o noutate de ultimă oră, echipa a fost completată cu încă doi automobiliști de top, Ionescu Horațiu Cristea și Armando Battocchi, ambii pilotând câte un Ferrari.
„Am avut un start bun, a precizat Lucien Hora, liderul echipei A.C.M. Sport. Atât eu cât și colegii mei, Zapi și Mircea. Am câștigat de două ori, Ovidiu Zaberca a fost pe doi la Open și la grupă, Mircea Pădurean s-a clasat pe locul întâi la două clase. Sperăm ca și la „Cupa Reșița“ să facem o figură frumoasă, să fim toți pe locurile fruntașe. Sperăm ca iubitorii sportului cu motor să vină în număr cât mai mare, să fie alături de noi. Traseul este bun, cu mici excepții. Ne dorim să fim onorați și de cât mai mulți colegi din țară. Vrem să fie un spectacol frumos, fără accidente. În ce ne privește, am decis să ne completăm echipa cu încă doi piloți, cu Ferrari, Horațiu Cristea și Armando Battocchi, pentru ca A.C.M. Sport să fie pe primul loc“.
Adrian Roman