REȘIȚA. Joi, 13 iunie a.c., în jurul orei 10.00, lucrătorii Serviciului de Ambulanță Reșița, Serviciului de Descarcerare din cadrul ISU „Semenic“ și ai Inspectoratului Județean de Poliție au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cetățean aflat în blocul nr. 1 din Piața Traian Vuia.
Se bănuia că acesta se află în stare gravă, pentru că nu mai putea să răspundă la telefon și nici să deschidă ușa de la intrare. Drept urmare, fratele său a apelat la 112. Bănuiala acestuia s-a adeverit, fiindcă cel din apartament, cunoscut pentru problemele serioase medicale, fiind paralizat, confirmate de dr. Marius Cotârlă, de la Serviciul de Ambulanță Reșița, s-a dezechilibrat la un moment dat, și a căzut, fără a se mai putea deplasa.
Personalul medical i-a acordat primele îngrijiri, și, după stabilizare, bărbatul a fost transportat la Spitalui Județean de Urgență Reșița.