Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „A fost rectificat bugetul municipiului Reşiţa. Sunt prevăzute lucrări necesare la unităţi de învăţământ, la câteva grădiniţe, la creşe, la Grupul Şcolar Tehnic, la Colegiul Naţional «Mircea Eliade». Au fost prevăzute sumele necesare pentru a fi finalizate lucrările la parcurile Copilului şi Copiilor, în completarea banilor ce vin de la Ministerul Mediului. Sper ca în primăvară să fie finalizate, în sfârşit, cele două parcuri“, spune Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa.

Proiectul aprobat de municipalitate ne arată şi că s-a depăşit planul la… amenzi. Astfel, dacă la începutul anului, planul era de 1.891.000 de lei, acesta a fost modificat la 4.311.970 de lei, care reflectă o creştere cu 2.420.970 de lei a amenzilor şi sancţiunilor aplicate, ceea ce înseamnă chiar mai mult decât dublarea lor!

Pe sfârşit de an, unele şcoli vor avea facturile plătite, îşi vor schimba termopanele defecte, vor avea parte de reparaţii de tot felul, iar oraşul va avea parte de acţiuni culturale, de ajutoare de urgenţă, de ornamente festive pentru sărbătorile de iarnă, de iluminat public în Piaţa Tricolorului, iar primăria va avea parte de un autoturism nou, Dacia Logan Lodgy, pentru care au fost alocaţi 60.000 de lei, şi de un autocar destinat transportului de persoane. Şi dacă tot vine iarna iar Domanul a rămas tot fără apă şi canalizare, bugetul rectificat a şters de la acest capitol suma de 280.000 de lei.

1 Comment

Adaugă comentariu