Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Componenţii echipei de fotbal FC Caransebeş ar fi trebuit să-şi reia pregătirile încă de la finele lunii trecute, pentru returul Ligii a III-a, Seria a IV-a. Numai că, startul a tot fost amânat, din motive organizatorice dar mai ales financiare.

Criza economică pare să-i lovească şi pe gugulani, chiar dacă ar putea lupta pentru promovarea în eşalonul doi al fotbalului românesc, fiind, în prezent, pe poziţia a IV-a a clasamentului.

Din surse din anturajul FC Caransebeş am reţinut că se speră, totuşi, să se continue în Liga a III-a. În acest sens, totul depinde de primarul Marcel Vela şi de sponsorul clubului, Marian Copilu, care încearcă să găsească o soluţie care să scoată echipa din impas. Cu siguranţă, în zilele următoare se va stabili traiectoria pe care se va continua, în această primăvară. În cazul unei retrageri, se va evolua în Liga a IV-a de fotbal.

Adaugă comentariu