Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pe modelul declarat neconstituţional din 2009, se încearcă subordonarea unei instituţii publice la un ONG.Şase parlamentari au înaintat Senatului o propunere legislativă de trecere a Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În fapt, Camera de Comerţ este un ONG a cărui reprezentativitate pentru mediul de afaceri a scăzut masiv şi asupra căruia statul nu are nici un control. Miza transferului o constituie sume estimate anual la 60 de milioane de euro – taxe plătite de firme.

Proiectul cuprinde 129 de articole şi a fost depus în data de 21 februarie de Alina Gorghiu (PNL), Florin Iordache (PSD), László-Attila Klárik (UDMR), Mircea Grosaru (minorităţi), Attila-Gabor Markó (UDMR) şi Aurel Vainer (minorităţi). „Ceea ce se încearcă este o diversiune. Nu cred că ceea ce se discută este proiectul real. În anul 2009, când s-a mai încercat asemenea lucru (prin Legea camerelor de comerţ – n.r.), s-a demonstrat că nu este consituţional. Actul normativ important în acest domeniu este acela care reglementează înfiinţarea unei instituţii – cea de registrator comercial. Cu toate acestea, există servicii care pot trece în atribuţiile Camerei de Comerţ, dar pentru acestea nu se vor plăti taxe, ci tarife. Camera de Comerţ este o organizaţie neguvernamentală de utilitate publică“, ne-a declarat Petru Buzzi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin.

În judeţul nostru sunt peste 200 de firme membri activi ale Camerei de Comerţ şi Industrie, deşi unii au dispărut, în timp, din cauză că nu şi-au plătit cotizaţia. Nucleul membrilor este format din 80 de firme, cu cotizaţia la zi şi care sprijină şi sunt sprijiniţi în activitate de către Camera de Comerţ.

Flavius Rotariu

1 Comment

  1. Giovanni RAVASIO Reply

    Petru Buzzi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin…un mare fasss …o piticanie ce functioneaza pe baza de alcool, un individ care si a administrat propriile firme cu succes spre faliment.Un neica nimeni,un papusar.Au mai pus mana fraudulos pe cladire…Citeste clauzele contractuale,sa vezi ce corecti santeti. Apropo ce faceti cu banii obtinuti din nunti,botezuri,evenimente,ca tata P.D.L.e terminat.Acusi o sa ajungi ce ai fost…un pierde vara

Adaugă comentariu