CARAŞ-SEVERIN – Despre o potențială colaborare interjudețeană s-au afirmat, marţi, mai multe lucruri la Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
„Suntem, astăzi, în faţa unor provocări. Se discută despre descentralizare, despre o putere mai mare către consiliile judeţene, dar cred că e timpul să discutăm şi despre regionalizare. Nu întâmplător se află, aici, preşedinţii celor două judeţe, Timiş şi Arad, judeţe care fac parte, împreună cu judeţul Caraş-Severin şi cu Hunedoara, din Regiunea de Dezvoltare V Vest. Cred că putem vorbi despre regionalizare, bineînţeles, cu păstrarea judeţelor, cu păstrarea consiliilor judeţene, aşa cum exista acel proiect şi cred că, în timp, judeţul Caraş-Severin va putea să recupereze decalajul faţă de judeţul Timiş şi faţă de judeţul Arad”, a adăugat Silviu Hurduzeu.
25 de ani, mândrie și obligație
Despre lucruri similare a amintit și Călin Dobra, președintele CJ Timiş. „Reafirm în faţa dumneavoastră că Timişul va fi un partener serios, solid, alături de Caraş, pentru dezvoltarea Regiunii V Vest şi vă asigur de susţinerea proiectelor pe care le avem împreună. Astăzi, în postura de preşedinte al CJ Timiş, vreau să vă spun un singur lucru: cred că împreună, Timişul şi Caraşul au realizat un lucru deosebit, şi anume, am dat prim-ministrul României, iar atunci când Sorin Grindeanu spune că vine acasă, vă asigur că face referire şi la Timiş, şi la Caraş. Asta trebuie să fie o mândrie pentru noi, dar mai mult decât atât, pentru autorităţile locale, trebuie să fie o obligaţie şi avem o maximă responsabilitate faţă de cetăţeni. Sunt ferm convins că Regiunea V Vest, Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş, va deveni o voce puternică în perspectiva dezvoltării şi perspectiva descentralizării şi regionalizării. Vă asigur de prietenia judeţului Timiş. Vă doresc sănătate, sărbători liniştite, Paşte fericit şi La mulţi ani CJ!“, a spus șeful județului vecin. Președintele Hurduzeu a apreciat cele spuse, amintind că Timișul este „sora mai mare care a avut mai mult noroc în viață, pe când Carașul este sora mai mică și mai frumoasă“.
În picioare după mari lovituri
Cuvinte de laudă a avut și preşedintele instituției din județul Arad, Iustin Cionca. „Vă felicit, înainte de toate, pentru eforturile susţinute pe care vi le asumaţi, pentru dezvoltarea judeţului Caraş-Severin. Se vorbeşte adesea, atunci când evaluăm o regiune, despre potenţialul ei economic. Toate privirile sunt aţintite asupra şomajului din zonă, asupra investitorilor, totul se învârteşte în jurul banilor, însă greşim fundamental atunci când evaluăm un judeţ numai prin acest indicator. Poate nu aveți forţa financiară a judeţelor Timiş şi Arad, însă aveți alte atribute care trebuie apreciate. Trebuie să recunoaştem că sunteţi un judeţ binecuvântat de Dumnezeu, cu peisaje magnifice, pe care am avut ocazia să le văd şi astăzi, cu oameni calzi şi primitori. Sunt 25 de ani de la constituirea consiliului şi, deşi ar exista unele tendinţe de a considera că este un judeţ mic, mă gândesc la anvergura politicienilor pe care i-a dat acest judeţ. Unii sunt în prezidiu, alţii în sală, alţii nu sunt prezenţi, dar cu toţii au dat clasă unor reprezentanţi ai judeţelor mult mai puternice decât acesta, atunci când au avut ocazia, la Bucureşti. La loviturile pe care le-a primit judeţul dvs., trebuie să recunosc că v-aţi descurcat foarte bine. Judeţul dumneavoastră are nişte avantaje şi, cine nu le recunoaşte este fie de rea credinţă, fie excesiv de exigent ori insensibil la frumos. Am încredere că vom şti să evităm ceea ce ne desparte, orgoliile inutile, diferenţele de carnet de partid şi cred că vom reuşi să lucrăm împreună pentru un proiect de dezvoltare a întregii regiuni, un proiect în care Caraș-Severin, dacă e să dăm Cezarului ce e al Cezarului, nu va fi considerat de nimeni «răţuşca cea urâtă», ci «lebăda cea frumoasă». La mulţi şi eficienţi ani, dragi colegi!“, a declarat Cionca.