Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cupa Mystic 2014 la dans sportiv, ediția a IV-a, a reunit peste 500 de sportivi din țară.

Timp de două zile, 24-25 mai a.c., în Sala Polivalentă din municipiu s-au desfășurat întrecerile Campionatului Național de dans sportiv, Cupa Mystic, competiție de mare anvergură, care a reunit cei mai buni sportivi ai României, ai momentului.

A fost un concurs maraton, de mare ținută, pe parcursul căruia, publicul, în număr destul de mic totuși, a avut șansa de a urmări un spectacol inedit, protagoniștii fiind dansatori de toate categoriile și nivelurile, începând cu vârsta de șase ani.

Printre cei peste 500 de participanți, reprezentând majoritatea cluburilor de profil din țară, s-au aflat și 30 de perechi din Reșița, multe reușind să urce pe podiumurile de premiere. Dintre acestea, s-au remarcat, în mod deosebit: Raluca Susanu-Cristian Susanu, Roxana Alexandru-Alexandru Vâlceanu, Florin Costea-Anne Marie Gușcă (mixt, 14-15 ani); Bianca Potocean-Mihai David (latin, 16-18 ani); Anca Petrica-Alexandru Gruiță (latin și standard, 12-15 ani); Andrada Maria-Gabriel Bogdan, Petronela Alexandra-Daniel Alexandru, Adina Dumitrașcu-Tudor Broască (latin, 16-35 de ani); Bianca Buzuleac-Andrei Petcu (standard, 12-15 ani); Roxana Milcu-Nicușor Bălu, Dalida Lobonț-Victor Ghițescu(standard 16-35 de ani); Andreea Șinculeț-Alexandru Dincea, Antonia Hollo-Vlad Ogășanu (mixt, 6-9 ani); Bianca Sandu-Ricardo Ciuta (mixt, 6-11 ani); Andra Petrica-Filip Țipol (standard, 12-15 ani); Anda Mădălina-Alexandru Vlad (mixt, 10-11 ani). Toți aceștia sunt legitimați la C.S. Mystic Reșița și C.S. Magnum Team Reșița.

Să mai spunem că președintele juriului a fost Radu Velcu, directorul concursului, Adi Petrica, observator federal, Monica Cozea, iar arbitrajul a fost asigurat de Acs Alexandru, Raul Avram, Ștefan Both, Florin Culda, Stelian Ghiță, Anastasia Gosalo, Cristian Jurcuț, Ioana Mihalcea, Decius Mirea, Diana Miron, Brigitte Șargu, Valeria Mangra, Vitalie Trohin.

Organizatori: Federația Română de Dans Sportiv, C.S. Mystic Reșița, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița, Direcția pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, Casa de Cultură a Studenților Reșița. Sponsoriprincipali: Eutralog, CEZ România, Gasthof Tirol, Alfa Rodo, C+C, Electroechipament, Valber, Electro Caraș Consult, AVON, Palyda, Monte Banato, Bio Life, Fereastra ECO, Cupio.

Marius Moraru

Adaugă comentariu