Caraş-Severin, Romania

MEHADIA – Polițiștii din comuna Mehadia au prins în trafic un șofer care urcase la volan deși era sub influența alcoolului, testele indicând o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest de la începutul anului.

Bărbatul prins are 32 de ani și e din Luncavița, și a fost tras pe dreapta după ce conducea haotic pe DN 6, în comuna Mehadia. „Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Serviciul Județean de Ambulanță – Substația Băile Herculane, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal“, ne informează Poliția județului.

Deși a cucerit recordul pentru acest an, bărbatul riscă pedeapa închisorii de la 1 la 5 ani, atât cât prevede legea pentru o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Adaugă comentariu