Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – West Romanian Bike Week”, adevărată probă de foc deopotrivă pentru rockeri şi motoare.

Manifestarea este una de tradiţie în calendarul motociclistic naţional şi internaţional. De ani buni se ţine la Reşiţa, fie la Arşiţa Neagră, fie la Râul Alb. Anul acesta, băieţii şi fetele de la MC Trust invită rockerii de pretutindeni la evenimentul ce va avea loc între 1-3 iulie la Râul Alb. Sunt anunţate concerte şi diverse activităţi care să întreţină atmosfera tipică de rock.

Cei care au fost însă în zonă cunosc starea drumului, o grea încercare pentru maşini, motoare şi conducătorii acestora. Gabi Weiss ştie din propria experienţă, pe care ne-a împărtăşit-o şi nouă. „M-am dus acolo cu motorul şi parcă eram pe lună. Încercam să evit o groapă şi dădeam în alta. Când mergi pe două roţi, gropile efectiv te scot de pe drum şi-ţi distrug motorul, iar pericolul de accident te paşte la fiecare pas”, ne-a spus Gabi. Sau la fiecare groapă, am putea completa noi, cu convingerea ca sunt mulţi alţii care au păţit-o la fel ca Gabi.

Iată de ce ne-am adresat Primăriei Reşiţa, cea care se ocupă de drumul în cauză, spre a vedea ce-i de făcut pentru ca motorul lui Gabi, şi nu numai al lui, să circule în condiţii bune. Octavian Barbu, şef birou Serviciul Gospodărie urbană şi mediu, ne-a asigurat că drumul spre Râul Alb va intra în atenţia primăriei. „În acest sens, vom face o comandă către Direcţia de întreţinere şi reparare a patrimoniului Consiliului Local. Cel puţin pe o porţiune, drumul s-a degradat destul de tare. Vom încerca să găsim o soluţie pentru ca drumul să fie practicabil măcar pe perioada festivalului”, ne-a declarat Octavian Barbu.

 

1 Comment

  1. Cum le zice Tavi mai rar !
    Acolo trebuie dusa zgura si refacut drumul !
    Cum sa nu susti ceva care functioneaza fara mari eforturi din partea autoritatilor, un festival ROCK, manifestarea de tradiţie în calendarul motociclistic naţional şi internaţional care atarge turisti, presa, publicitate, este poate unul dintre metodele clasice de promovare a zonei noastre…
    Nu stiu daca cei din Primarie mai au Bastile de anul trecut , dar, sper ca Noul Primar sa ,, nu mai finanteze cumpararea de basti” pentru unii angajati din cadrul primariei….
    este cronica durerea in varful Basti la noi angajati ai Primariei incat nu te poti nici macar mira !

    Cred ca noul primar va pune personalul la treaba astfel incat sa creasca cifra de afaceri la farmaciile din centru, adica angajatii de la Primarie sa aibe reale dureri de cap !

    Sunt convins ca noii ales vor fi Rockeri si baikari pe perioada acestui moment important !

Adaugă comentariu