Caraş-Severin, Romania

CARAŞOVA – În pofida bugetului limitat şi a fondurilor, uneori stopate din anumite pricini, în comuna de la intrarea în Cheile Caraşului se derulează proiecte edilitare.

Fie că e vorba despre reabilitarea unor drumuri, fie că se fac investiţii pentru consilierea turiştilor al căror număr depăşeşte câteva sute anual, consilierii locali şi-au dat girul pentru păstrarea standardelor pe care consideră că le-au atins satele Caraşovei.

Două proiecte sunt în derulare în prezent în Caraşova – reabilitarea a două drumuri agricole (unul modernizat şi altul pietruit), valoarea lucrărilor ridicându-se la 1,5 milioane de euro.

„Mai avem şi un proiect integrat pentru canalizare şi reabilitarea căminului cultural din localitatea Iabalcea. De asemenea, lucrăm la centrul social pentru bătrâni din Caraşova. Vorbim aici de 2,5 milioane de euro, fonduri importante dedicate creşterii calităţii vieţii concetăţenilor noştri. Nu avem nicio asociere în derularea acestor proiecte, ci le-a iniţiat Primăria”, a precizat viceprimarul Caraşovei, Petru Neagul.

Pentru viitorul apropiat, a fost demarată documentaţia tehnică necesară sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în localitatea Nermet, iar pentru Iabalcea s-a întocmit documentaţia în vederea executării lucrărilor de canalizare.

„Dorim să finalizăm şi drumul comunal DC 140, pe care l-am preluat de la Consiliul Judeţean. Unul dintre dezideratele ce se vor atinge în curând se referă la un pod peste râul Caraş ce va lega partea de sus cu cea de jos a localităţii. Legat de sărbătoarea liliacului, dorisem ca în acest an să o reluăm, dar, din motive financiare am fost nevoiţi s-o amânăm pentru anul viitor, pentru că turismul poate fi o sursă importantă de venit. De aceea am finalizat centrul de informare turistică ce nu poate funcţiona din pricină că sunt două posturi ce trebuie să fie introduse în organigramă. Până atunci, orice om din localitate ajută turiştii cu sfaturi, cu cazare sau aşa cum poate”, a mai amintiti viceprimarul Caraşovei.

Flavius Rotariu