Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Șeful Gărzii de Mediu Caraș-Severin, Gheorghe Muntean, s-a declarat mâhnit de lipsa de interes a primarilor vizavi de gestionarea deșeurilor.

Vineri a avut loc o nouă videoconferință convocată de către Instituția Prefectului cu reprezentanții primăriilor cărășene. Au fost prezentate două materiale de interes pentru această perioadă – managementul și gestionarea deșeurilor și, pentru că se apropie sărbătorile pascale, s-au pus în discuție de către Direcția Sanitar – Veterinară aspecte legate de modul de sacrificare a mieilor și implicarea medicilor veterinari la nivel rural.

„Le-am adus la cunoștință reprezentanților primăriilor faptul că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale lansează în perioada imediat următoare o serie pe programe de finanțare pentru mediul rural, de la infrastructura comunală până la cea silvică, alimentări cu apă sau investiții în exploatații agricole. Din păcate, de data aceasta, numărul primăriilor participante la videoconferință nu a fost deloc mare – au fost în jur de 20“, a explicat prefectul Florența Albu.

Pe de altă parte, Garda de Mediu a precizat că vor avea loc controale pentru monitorizarea mai multor componente. „A fost făcută o prezentare a situației deșeurilor din județ și mă supără faptul că niciunul dintre primari nu a intervenit pe acest subiect. Asta înseamnă că fiecare reprezentant al unității administrativ-teritoriale știe ce are de făcut, știe ceea ce va urma să se întâmple, mai ales că suntem în așa-numita «Lună a curățeniei», iar Comisariatul județean al Gărzii de Mediu efectuează până în data de 5 mai – și de sărbătorile pascale și de 1 mai – celebra acțiune de salubrizare în rândul comunităților, dar și controale pe legea picnicului. Sunt profund mâhnit de faptul că niciun primar nu a binevoit să ne întrebe în ce măsură poate să se realizeze colectarea selectivă, problemele pe care le au, cu ce putem să-i ajutăm… Înseamnă că au toate resursele de a realiza prevederile legislative, că localitățile dumnealor sunt foarte curate, urmând ca aceste lucruri să fie verificate și să-i felicităm că lucrurile intră pe un făgaș normal în ceea ce privește deșeurile în Caraș-Severin“, ne-a declarat Gheorghe Muntean, prim-comisarul Gărzii de Mediu Caraș-Severin.