Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea ne-a transmis o scurtă prezentare a istoriei recente a cinematografului, cerând reşiţenilor să păstreze ceea ce au.

Primăria Reşiţa precizează că cinematograful Dacia a fost funcţional şi anterior desfăşurării proiecţiilor de film 2D şi 3D din acest an. Încă din anul 2010 cinematograful a fost redeschis şi au rulat filme de actualitate, apreciate şi la Festivaluri de gen din ţară şi de peste hotare precum „Eu când vreau să fluier, fluier“. Ulterior, în 2012 şi 2013, au putut fi vizionate filmele „Poziţia copilului“ sau „Occident“, în cadrul unor parteneriate încheiate între societăţi comerciale şi municipalitate, dar interesul publicului a fost scăzut.

De asemenea, de-a lungul timpului sala cinematografului a fost utilizată pentru desfăşurarea de spectacole, întâlniri, şedinţe ale Consiliului Local. Reprezentanţii Societăţii România Film au transmis Primăriei Reşiţa că, dintre 156 de cinematografe de stat din ţară, predate administraţiilor locale, doar cinematograful din Reşiţa a funcţionat până în urmă cu doi ani (în prezent, patru cinematografe mai sunt deschise), declarându-se mulţumiţi de starea acestuia şi de condiţiile existente. Din informaţiile parvenite, municipalitatea a aflat că majoritatea cinematografelor de stat din România au altă destinaţie (cluburi, discoteci) sau sunt în stare avansată de degradare.

Cinematograful Dacia urmează să fie modernizat, proiectul fiind deja aprobat de Consiliul Local prin HCL nr. 5/14.01.2015. În vederea implementării acestui proiect, vor fi întreprinse demersuri pentru accesarea de fonduri guvernamentale. Cu privire la posibilitatea de a elibera abonamente la proiecţiile de film, care se desfăşoară în acest an la cinematograful Dacia, se va discuta cu reprezentanţii firmei care pune la dispoziţie filmele pentru a găsi, de comun acord, o variantă convenabilă spectatorilor. Spectatorii sunt rugaţi să nu deterioreze bunurile cinematografului (scaune, tapiserii) şi să nu tulbure vizionarea filmelor. Orice astfel de incident să fie sesizat personalului cinematografului.