REŞIŢA – Mai nou, municipalitatea reşiţeană dispune de două ambulanţe moderne şi complet echipate.
Acestea au fost autorizate la începutul acestei luni de către Direcţia de Sănătate Publică, pentru desfăşurarea de activităţi de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar asistat în regim privat precum şi transport sanitar neasistat în regim privat.
„Cele două ambulanţe vor fi utilizate la competiţiile sportive şi manifestările organizate de Primăria municipiului Reşiţa. Personalul care deserveşte cele două ambulanţe este format din medic, asistent medical şi doi ambulanţieri. Cele două ambulanţe au ca staţii şi punct de lucru pentru personalul medical sediul Clubului Sportiv Municipal Şcolar din Valea Domanului nr. 1“, ne informează municipalitatea.