REŞIŢA – Un cititor de 65 de ani ne povesteşte cum a fost pus pe drumuri între instituţii pentru o reţetă pe care n-a putut-o primi din cauza cardului de sănătate dezactivat.
Un cititor reşiţean s-a adresat redacţiei pentru o problemă mai puţin obişnuită, cu care se confruntă în sistemul de sănătate. Pe scurt, Alexandru Nedelcu, în vârstă de 65 de ani, având calitatea de pensionar şi evident de asigurat în sistemul public de sănătate, nu se prea poate bucura de beneficiile unui asigurat. Mai exact, deşi are card de sănătate, nu-l poate folosi din cauza unor erori de comunicare între programele informatice ale celor de la Pensii şi de la Sănătate.
Omul ne-a povestit cu amărăciune cum a trebuit să stea ore în şir la coadă la un cabinet medical, la un rând de 70 de oameni, pe care medicul a avut bunăvoinţa să-i primească, deşi legal nu este plătit decât pentru 26: „Şi când stau la coadă atâţia oameni, apare stresul, apar nervii, pentru că vii de dimineaţă de la 8 şi iei reţeta la 12-13“. Şi că tot vorbim de stres, factor generator al multor afecţiuni, nu putem omite faptul că reţeta aşteptată era pentru antidiabetice orale…
Totuşi, chiar şi ajuns în faţa medicului, lucrurile nu merg ca pe roate din cauza cardului de sănătate. Ba sistemul nu funcţionează, ba nu se poate conecta, ba… cardul omului nu este activat. Aşa că, după o zi de stat la rând, nu-şi poate lua reţeta pentru că medicul n-o poate emite în lipsa unuui card valid.
După aşteptarea de la cabinet, omul a luat calea Casei Judeţene de Sănătate, unde cineva amabil i-a spus că nu figurează în sistem, dar că a reuşit să-i activeze cardul şi că totul este în regulă, dar că ar fi vina celor de la Pensii, care nu-şi transmit cum trebuie bazele de date cu asiguraţi, către cei de la Sănătate. Aşa că reşiţeanul s-a adresat şi Casei Judeţene de Pensii, unde însă a fost lămurit că nu e vina lor, că ei transmit toate datele aşa cum trebuie. De fapt, reşiţeanul avea calitatea de coasigurat până în ianuarie, fiind asigurat ca pensionar din luna februarie a acestui an.
Ei, bine, într-o altă zi, după toate drumurile şi activările de card, ajuns din nou în faţa medicului specialist, cardul… nu era activat. Aşa că a mai luat o dată calea Casei de Sănătate, unde din nou i-a fost activat cardul. Şi, în sfârşit, după câteva sudalme aruncate medicului, omul primeşte reţeta. „Îmi pare rău, spune Alexandru Nedelcu. Nu ar fi trebuit să fiu aşa nervos şi să mă cert cu medicul, mai ales că am nevoie de dânsul. Însă, vă daţi seama, după atâta stat la rând, după atâtea drumuri. Cred că mi-a dat reţeta doar ca să scape de gura mea“.
Pentru a lămuri lucrurile, am luat legătura cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, iar reşiţeanul cu păţania a ajuns în faţa purtătorului de cuvânt, Flavius Rotariu. Acesta din urmă ne-a asigurat: „Omul e la mine, cardul omului e valid, am văzut cu ochii mei“. Deci lucrurile s-au rezolvat. Temporar însă, pentru că din pricina roatelor frânte ale comunicării dintre Pensii şi Sănătate, lună de lună, reşiţeanul cu cardul de sănătate va fi nevoit, în baza hârtiilor necesare, să umble pentru reactivarea cardului.
Aşa s-a întâmplat şi acum, în aprilie, când am putut afla că raportarea dintre cele două case naţionale – de Sănătate şi de Pensii – lasă de dorit, iar datele reşiţeanului au fost introduse manual în baza de date.