Caraş-Severin, Romania

BOZOVICI – O cititoare din Bozovici ne-a sunat joi la redacţie. Printre lacrimi, femeia ne-a spus că locuieşte aproape de spitalul din localitate şi ne-a povestit o întâmplare petrecută miercuri.

„De trei zile, Centrul de Permanenţă de la noi nu mai funcţionează. Miercuri, un om din Prigor şi-a tăiat mâna la circular. L-au adus băieţii de la SMURD Bozovici aici la spital şi l-au lăsat în curtea spitalului. Nu a putut fi transportat mai departe pentru că ambulanţa de aici era plecată la un alt caz. I s-a spus să aştepte ambulanţa de la Anina, care însă nu a mai venit. Timp de două ore, omul a stat în curtea spitalulului. Văzând că nu îl ajută nimeni, am apelat la dr. Olariu, vecin şi dânsul cu spitalul, să îl ajute. A venit domnul doctor, l-a cusut şi l-a pansat la cabinetul său particular. Vreau să vă spun că de miercuri eu sunt panicată, pentru că sunt în vârstă, sunt bolnavă şi oricând mi se poate face rău. Prin intermediul dvs, sper ca domnii de la judeţ să ia vreo măsură pentru că nu este bine ca mii de suflete să nu aibă unde să apeleze. Aş vrea ca domnul Frunzăverde să ştie ce se petrece aici. Am citit la dvs în ziar că se ocupă de problema spitalului, dar îl rugăm să se grăbească, măcar cu redeschiderea centrului de permanenţă“, ne-a spus femeia.

Directorul DSP, Dragoş Luca, ne-a confirmat că centrul de la Bozovici şi-a suspendat activitatea şi că s-au luat deja măsuri pentru redeschidere. Acesta ne-a declarat: „Toate centrele de permanenţă din judeţ şi-au suspendat temporar activitatea, şi asta din cauza unor probleme de finanţare la nivel central. Banii care vin de la Ministerul Sănătăţii prin Casa de Asigurări de Sănătate şi care reprezintă plata cadrelor medicale nu au mai venit pe lunile mai şi iunie. Oamenii spun că au depus această muncă şi nu au fost plătiţi. Noi, Direcţia de Sănătate Publică, împreună cu cei de la Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, am depus trei memorii la minister în care solicitam deblocarea situaţiei create. Aşteptăm un semnal în câteva zile în ceea ce priveşte reluarea activităţii“.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu