REŞIŢA – Asta este concluzia trasă din spusele primarului Ioan Popa, care a explicat că Primăria Reşiţa a pierdut un proces cu AquaCaraş din vina juriştilor.
Subiectul sistemului de colectare a apelor pluviale îl arde pe mai tot reşiţeanul la fiecare rupere de nori. Însă problema este cu mult mai spinoasă decât în aparenţă, pentru că operatorul reţelelor edilitare, AquaCaraş, a scăpat de sarcina rigolelor – deşi s-a ocupat de ele când a fost acordată finanţarea ISPA, prin atribuirea contractelor de lucrări – în urma unui proces. Astfel că Primăria are apa de ploaie, iar AquaCaraş doar pe cea potabilă şi pe cea uzată.
„Ne-am judecat pentru canalizarea pluvială cu AquaCaraş, spune Ioan Popa, primarul Reşiţei. Cei dinaintea mea, nu eu! Şi au pierdut, din punctul meu de vedere, pentru că juriştii n-au fost în stare să-i explice judecătorului că pluvialul trebuie luat pentru că oricum se amestecă cu rahatul. Deci pluvialul în Reşiţa, în procent de 50%, se amestecă cu rahatul şi nu poţi să spui: «Pluvialul e al meu şi rahatul e al tău!». Nu, ele se amestecă, şi atunci trebuie să le gestionăm ori eu, ori tu. Deci juriştii noştri n-au fost atât de inspiraţi încât să-i explice judecătorului despre ce este vorba. În consecinţă, judecătorul a respins solicitarea noastră de a transfera sau de a obliga AquaCaraş să ia şi pluvialul“.
Soluţii s-au găsit, însă nu sunt aplicate… „Noi am dat o hotărâre a ADI-ului, ulterior, prin care le-am solicitat să facă această chestiune, ei n-au pus-o în aplicare. Am negocieri şi discut cu dl Ciobanu despre speţa asta. Există două alternative: ori să preia şi să introducă apa meteorică în facturile de apă-canal, şi s-o plătească fiecare, sau dacă sună prea rău pentru cetăţeni şi nu ne convine sau nu ne putem asuma asta, să facem un contract pauşal în care să ne asumăm o sumă lunară pe care s-o plătim. Noi am fost dispuşi pe oricare din variante să lucrăm cu ei. Deocamdată nu am un răspuns de la AquaCaraş pe tema asta“, a încheiat edilul.