Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Marcel Vela: „După 24 de ani, PNL este parte din modernizarea României. PNL, o doctrină ce a făcut mereu diferenţa!”.

O spune liderul PNL Caraș-Severin și unul din fondatorii organizației județene, Marcel Vela, cu ocazia aniversării a 24 de ani de la înființarea filialei cărășene. Potrivit liderului liberal, importanța PNL în istorie și în făurirea României Mari, rolul liberalilor în prima modernizare a României din perioada interbelică dar și tradiția celor care în Banat au întemeiat rezistența anticomunistă sunt doar câteva din motivele pentru care mulți tineri au fost atrași către PNL la începutul anilor ’90.

„Sunt onorat de faptul că m-am numărat printre cei ce am aderat la PNL la începutul acelui tumultos an 1990, când alături de mulți tineri, colegi de generație, am devenit împreună cu seniorii partidului fondatorii filialei din județul Caraș-Severin. La acest moment aniversar, nu pot să nu-l amintesc pe primul președinte al PNL Caraș-Severin, Caius Petric, dizident anticomunist și să aduc un omagiu tuturor veteranilor interbelici care ne-au transmis multe din experiența și rezistența lor”, se arată în declarația de presă a președintelui PNL Caraș-Severin.

Vela consideră că PNL este partidul ce a început a doua modernizare a României în perioada guvernării liberale din perioada 2005-2008, iar sub președinția lui Crin Antonescu a devenit, începând cu anul 2009, un partid major care, prin crearea USL în 2011, a pus bazele readucerii României la normalitate și la o democrație autentică, odată cu revenirea la guvernare în 2012. Mai mult, spune președintele PNL Caraș-Severin, în județ liberalii au devenit principala forță politică.

„La nivel național, PNL reprezintă dreapta românească. Aici, în Banat, PNL Caraș-Severin a devenit principalul partid politic al județului și este recunoscut la nivel național ca o filială reprezentativă cu doi vicepreședinți în Biroul Național, precum și apreciat pentru întreaga activitate a aleșilor locali din județ, cât și a reprezentanților guvernamentali de la nivel central, regional și județean. Le mulțumesc colegilor din Biroul Teritorial și tuturor camarazilor din organizațiile comunale, orășenești și municipale pentru crezul lor și pentru implicarea politică din ultimii ani. La mulți ani, PNL, împreună pentru Banat și România!”, le urează în încheierea declarației de presă liberalilor din județ președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

N.C.

2 Comments

  1. Dle primar Vela, am tot citit pe Caon si in Jurnal de CS despre toate lucrurile pe care le faceti, va rugam, ajutati-ne sa revenim acasa! Acesta este un strigat de ajutor al celor 32 de familii care au ramas pe drumuri ca urmare a exploziei din Aleea Vladeasa, Resita. Aflati intr-o situatie fara alternative suntem pusi in situatia sa apelăm la mila tuturor celor care au fost mişcaţi de tragedia noastra. In speranta ca vocea noastra îndurerata si umilă a fost auzit de inimile sensibile si solidare, asteptam orice fel de ajutor umanitar necesar consolidării blocului afectat.

    • Stimati resiteni de pe Aleea Vladeasa,
      Momentan nu sunt in judet, dar citind CAON, comentariul dumneavoastra m-a impresionat.
      Va rog sunati-ma, sau dati-mi un sms incepand cu 13 ianuarie cand ma intorc din concediu. Telefonul este public (0744 / 33 01 01) si ma puteti cauta la orice ora. Nu este in competenta mea administrativa, dar impreuna cu colegii liberali din Resita trebuie sa cautam o rezolvare. Ca prefect al judetului Caras Severin am avut o experienta similara in decembrie 2000 (cu explozia blocului de la Otelu Rosu) si atunci am gasit o solutie eficienta.

      Cu bunavoire,
      Marcel Vela

Adaugă comentariu