CARAŞ-SEVERIN – Legea 145/2014 introduce atestatul de producător şi carnetul de comercializare.
„Prin introducerea acestor noi documente, se încearcă realizarea unei mai bune corelaţii între capacitatea reală de producţie a agricultorului cu producţia vândută într-un an, pe baza atestatului de producător”, se arată în documentul trimis readcţiei de Liviu Munteanu, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean. Acesta a explicat procedura prin care producătorii îşi vor primi documentele. Legea introduce atestatele de producător şi carnetele de comercializare de care agricultorii au nevoie pentru a-şi valorifica produsele. Potrivit spuselor inginerului Liviu Munteanu, aceste documente se află acum la Consiliul Judeţean, de unde primăriile sunt aşteptate să le ridice.
„Pentru a intra în posesia acestor documente, agricultorii vor adresa o solicitare scrisă către primărie. La rândul ei, primăria va înştiinţa asociaţiile de producători în vederea verificării la faţa locului şi eliberării avizului consultativ. În lipsa unei asociaţii de producători, aceste demersuri vor fi îndeplinite de specialiştii unei instituţii agricole de la nivel de judeţ”, a explicat Liviu Munteanu.
Din declaraţia sa mai reţinem că aceste documente sunt destinate doar persoanelor fizice. De asemenea, conform art. 45, alin. 2 din Codul Fiscal, primăriile vor putea percepe suma maximă de 80 de lei pentru eliberarea ambelor documente. Acestea sunt valabile 12 luni de la eliberare şi se vizează semestrial de către primari. Potrivit lui Munteanu, legea vine să preîntâmpine situaţii din trecut, când deţinători de mici suprafeţe de pământ sau de mici efective de animale au vândut tone de produse agricole. Ori când diverşi pieţari comercializau produse obţinute în localităţi unde nu deţineau nicio palmă de pământ. Avizul consultativ dat de specialişti şi controlul volumului de vânzări vor pune la grea încercare amatorii de vânzări record. Dar şi pe pieţarii care nu vor putea obţine documente eliberate de primăria unei comune unde nu deţin o exploataţie agricolă reală.