Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că se doreşte eliminarea sporurilor şi a indemnizaţiilor.

Având în vedere faptul că Programul de guvernare şi Legea 153/2017 au creat un nivel ridicat de aşteptări privind salarizarea personalului din sistemul sanitar, veniturile salariale nete din anul 2019 nu pot fi mai mici decât cele obţinute în decembrie 2018, mai mult, ar trebui să aducă creşteri ale veniturilor nete şi personalului auxiliar, personalului TESA, farmacişti, biologi, şi alţii începând cu 1 ianuarie 2019. Printre altele, aceştia cer eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, dar şi calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemnul sanitar şi cel de asistenţă socială. Chiar dacă la nivel naţional cererile sunt diverse, personalul sanitar din Caraş-Severin doreşte doar menţinerea sporurilor în cadrul plafonului.

„La nivel de judeţ nu avem probleme, ci doar cu Spitalul Judeţean Caraş-Severin şi Spitalul Orăşenesc Caransebeş unde sunt sporuri mai mari. S-au mărit salariile la personalul auxiliar şi termic, iar sporurile au rămas la nivelul anului 2018 dar nu s-au încadrat în plafonul acela de 30%. Dacă ne-am încadrat anul trecut, de ce nu şi anul acesta? Odată reduse sporurile se reduc şi salariile şi iar se ajunge la problemele de data trecută, cu ieşiri în stradă şi spitalul judeţean nu are nevoie de aşa ceva“, a precizat Maria Calescu, vicepreşedintele SANITAS Caraş-Severin.

După cum afirmă reprezentanţii SANITAS Caraş-Severin, eforturile financiare pentru aceste cereri nu sunt mari întrucât banii vin de la buget, nu de la Casa de Asigurări de Sănătate sau din fondurile spitalului, iar personalul medical este important pentru viaţa şi sănătatea reşiţenilor.Spitalul Judeţean nu pierde nimic, Consiliul Judeţean nu pierde nimic. Vreau să vă spun că multă vreme Spitalul Judeţean Reşiţa avea cele mai mici salarii. Da, au crescut salariile la asistenţi şi doctori, dar vreau să vă spun ceva, multă vreme am lucrat fără medici specialişti. Avem nevoie de medici specialişti de gardă. Să vedem ce vor spune când vor vedea fluturaşii de salariu pe luna februarie când se vor da în 15 martie. Acum pe ianuarie a fost bine dar să vedem ce se întâmplă atunci“, a declarat Maria Calescu, vicepreşedintele SANITAS Caraş-Severin.

1 Comment

  1. Ar fi corect…dar si mai corect ar fi in momentul in care un cadru medical (sau auxiliar) ia spaga, sau trateaza cu dispret un pacient SA ZBOARE din sistem fara drept de a se reangaja…..in sistem, pe niste salarii deloc neglijabile!!!!

Adaugă comentariu