Caraş-Severin, Romania

BISTRIŢA – Recunoscutul filatelist Paul Vasile ne-a trimis câteva impresii lăsate de o manifestare de la Bistriţa

Într-un colţişor din România pitorească, stă cuibărit frumosul burg medieval Bistriţa, european tot timpul. Generaţie după generaţie, începând cu cele din 1200, au ştiut să treacă prin vicisitudinile vremurilor, care au însemnat migraţia popoarelor mongole, care au însemnat molime, incendii, sau mai aproape de noi războaiele mondiale, totuşi societatea bistriţeană a ştiut să-şi revină şi să urce şi să fie europeană.

În perioada 22-25 august 2013, s-au sărbătorit aici 450 de ani de când Biserica Evanghelică a fost reconstruită şi sfinţită în forma actuală. Cu această ocazie, oraşul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Pentru Noaptea Albă, numărul turiştilor sosiţi în Bistriţa a fost foarte mare. Cei mai mulţi au fost din Germania.

Biserica Evanghelică este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al oraşului, fiind construit în stil gotic, în mai multe etape, începând din secolul al XIII-lea. Are cel mai înalt turn bisericesc din Transilvania, 76 m. Biserica a fost afectată de mai multe incendii, ultimul având loc în 11 iulie 2008. Reconstrucţia a fost făcută cu fonduri ale saşilor germani şi austrieci.

Anul acesta, paleta de manifestări culturale dedicate acestei sărbători a fost extrem de bogată şi de diversificată. Au avut loc lansări de carte, expoziţii, concerte de muzică populară, uşoară, clasică sau de fanfară, parade ale portului popular din România şi Germania, proiecţii de film şi lasere, lansare de lampioane, concursul „Miss Bistriţa“. Totul s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Ca participant, în calitate de expozant la Expoziţia filatelică dedicată acestui important eveniment bistriţean, am putut vedea o mare parte dintre reuşitele manifestărilor culturale ce au avut loc. Mă consider un om mai împlinit, mai bogat sufleteşte.

Paul Vasile