REŞIŢA – …fericită că nu i-a stricat nimeni casa. Revenirea din Siberia după 20 de ani de suferință.
Atât a îndurat Anița chinurile deportării. A lucrat la pădure împreună cu cei trei copii încă mici. Și vai, ce frig și ce foame, potolită cu apă fiartă în care punea o lingură de sare și-o bucată de pâine. Și se-ntreba dacă pământul i-ar putea potoli foamea. Apoi a muncit la pește împreună cu copiii. Aici era bine căci mânca. Dar hainele s-au rupt și erau -40°C. Le-a țesut copiilor pulovere din capete de funii iar mănuși le-a făcut din păr de câine. Apoi s-a îmbolnăvit și-a mai făcut și închisoare pentru că a lipsit de la muncă.
Abia în 1950 a putut trimite și primi scrisori. Așa a aflat că mama sa murise dar s-a bucurat căci frații săi îi fusăseră alături până în ultima clipă. Soțul murise și el în 1952 într-un lagăr de muncă. Iar în 1961, după fix 20 de ani în care doar credința în Dumnezeu i-a dat putere, Anița s-a întors acasă. Anița Nandriș-Cudla a mai trăit 23 de ani, timp în care a scris o carte în care povestește chinurile deportării.
Actrița Amalia Ciolan spune povestea Aniței. O interpretare de excepție, un rol pe care-l joacă având lacrimi în ochi și care răscolește inimile spectatorilor. Piesa „20 de ani în Siberia” a încheiat prima seară a festivalului „Scena ca o stradă”. La final, regizorul Sorin Misirianțu, originar din Reșița, a mulțumit publicului pentru căldura cu care a primit povestea Aniței mulțumind totodată și directorului Teatrului de Vest pentru invitația de a participa la festival.
1 Comment
O piesa frumos interpretata si o carte care merita citita.
Ar fi, totusi, mai putin ‘ca la tara’ daca cei de la teatrul de vest are impune niste reguli legate de fotografierea in timpul spectacolului. In fata scenei, un fotograf de neam prost dadea constant blituri in ochii actritei. La fel si pt luminile de focalizare rosii. Si pt ca presa din Resita n-are bani de obiective luminoase, ar trebui teatrul sa puna la dispozitia presei imagini.