Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Consiliul Judeţean şi Municipalitatea din Vârşeţ sunt parteneri într-un proiect pentru tehnologii moderne în transport.

Vineri, o delegaţie din Vârşeţ (Republica Serbia), condusă de Dejan Pantovic – adjunctul preşedintelui comunei Vârşeţ, s-a aflat la Reşiţa pentru prezentarea unui proiect IPA de cooperare transfrontalieră ce are ca obiectiv general dezvoltarea socio-economică a regiunii şi crearea condiţiilor necesare prin introducerea unor tehnologii moderne de transport.

„Municipalitatea din Vârşeţ este un partener tradiţional care urmăreşte realizarea unor studii de fezabilitate pentru modernizarea transportului în această zonă, în principal pentru construirea a două terminale de transport. Valoarea proiectului este de circa 300.000 de euro, semnificativă în contextul în care în ultimii ani, din 2008, Caraş-Severinul a beneficiat de circa 16,5 milioane de euro, finanţare din acest program transfrontalier, prin instrumentul de preaderare al Serbiei la UE. Comunităţile din Caraş-Severin sunt partenerii diverselor entităţi teritorial-administrative sau economice din Serbia”, a precizat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Şeful delegaţiei sârbe, Dejan Pantovic, a precizat că, la implemetarea proiectului se vor pune bazele pentru interconexiuni în ceea ce priveşte culoarele de transport feroviar, rutier şi fluvial care or lega municipalitatea din Vârşeţ cu coridoarele pan-europene. „Astfel, se creează premisele pentru atragerea de investitori, pe lângă un sistem de transport fiabil. Mai mult, trebuie să pregătim realizarea proiectelor finanţate de către Uniunea Europeană alături de Consiliul Judeţean Caraş-Severin pentru viitoarea etapă de finanţare, 2014-2020″, a amintit Pantovic.

Flavius Rotariu