Caraş-Severin, Romania

BOLVAŞNIŢA – Dacă starea proastă a drumului judeţean îi nemulţumeşte pe cei din Vârciorova, accesul la internet şi cablu tv le poate aduce consolarea.

Primarul comunei Bolvaşniţa, Petru Mihăilescu, este nemulţumit de starea proastră a DJ 508C, despre care spune că este atât de spart încât se circulă greu chiar şi cu tractorul. „Cei aproape 9 kilometri, pe care îi avem de parcurs de la E70 şi până în Vârciorova, sunt praf! Sunt porţiuni pe unde nu poţi trece nici măcar cu tractorul, atât de mari sunt gropile! Am făcut străzile laterale, iar drumul principal este catastrofă. Oamenii sunt nemulţumiţi, dar fiind vorba despre un drum judeţean, noi nu avem cum rezolva problema. Autorităţile judeţene cunosc situaţia. Drumul este cuprins în Planul de asfaltare al Consiliului Judeţean încă de anul trecut, dar eu sunt atât de sătul de promisiuni, căci nu mai cred nimic, până nu văd cu ochii mei!“, ne-a declarat Petru Mihăilescu.

Pentru a îmbunătăţi reţeaua stradală, primarul a depus în acest sens un proiect la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Contractul de finanţare nu a fost încă semnat, dar edilul se aşteaptă să fie chemat la Bucureşti în perioada următoare pentru acest lucru. Se va asfalta mai puţin de un kilometru, cele mai multe străzi fiind în localitatea Vârciorova.

Momentan, în comună, se derulează proiectul RO-NET, care prevede extinderea accesului la internet, cu bani de la Uniunea Europeană, în zonele izolate sau defavorizate ale României. Printre localităţile cuprinse în proiectul naţional se numără şi Bolvaşniţa. „Firma care se ocupă de derularea proiectului lucrează zilele acestea în comună. S-au montat stâlpii, s-a tras fibra optică între Valea Timişului şi Vârciorova, şi urmează şi cele pentru telefonie şi cablu tv. Se va organiza şi o licitaţie publică, în urma căreia vom afla numele operatorului care ne va oferi acest pachet de servicii“, a explicat primarul.

Până când internetul va intra în casele oamenilor, va mai dura un timp. Suficient, pentru a trece peste sezonul rece. „Aşteptăm iarna, şi puteţi scrie la gazetă că avem toate utilajele necesare pentru deszăpezire. Nu vor fi probleme pe nici unul din drumurile comunale!“, a concluzionat Petru Mihăilescu.