Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin a intrat de luni dimineața sub atenționare meteorologică de cod galben, valabilă până marți seara la ora 21.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menţionat, vor fi ploi şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat de grindină, iar în a doua parte a zilei de 20 septembrie, ploile însemnate cantitativ se vor semnala în special în sud-vest. Meteorologii mai avertizează că temperaturile vor scădea semnificativ în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilelor de marţi, 20 septembrie şi miercuri, 21 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara.

Adaugă comentariu