Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potrivit primarului Ioan Popa, comisia abilitată a Instituţiei Prefectului a tăiat din condei 90% din valoarea pagubelor suferite de municipiu de pe urma inundaţiilor.

Ioan Popa, primarul Reşiţei, a readus în discuţie situaţia pagubelor provocate de inundaţii, în contextul în care municipiul este încă vizibil afectat de ele. Partea proastă e că, din semnalele existente, comisia constituită la nivel de judeţ pune beţe în roatele refacerii, tăind din pix, de la birou, evaluarea pagubelor făcută în teren de către reprezentanţii primăriei. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Ioan Popa, împreună cu Ionuţ Gârtoi, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, s-au plâns de faptul că subevaluările au trecut dincolo de limita imaginabilului. Spre exemplu, în cazul drumurilor afectate, estimările celor de la Prefectură acoperă doar un strat subţire de covor asfaltic, fără a pune la socoteală cât costă refacerea infrastructurii distruse sau funcţionarea utilajelor.

Situaţia este mai… mirositoare la Staţia de Epurare a Reşiţei, care-i umple de noroc pe toţi cărăşenii, timişenii şi sârbii de pe Bârzava, situaţi în aval de municipiu. Asta pentru că, după ultimele inundaţii, obiectivul a fost atât de afectat încât, în clipa de faţă, este nefuncţional, canalizarea menajeră a Reşiţei – inclusiv din toaletele locuitorilor urbei – curgând efectiv în apele Bârzavei.

Primarul Reşiţei a organizat o vizită în teren, pe Valea Ţerovei, deplângând totodată situaţia investitorilor care derulează activităţi în zonă şi care au fost obligaţi să facă faţă de mai multe ori asaltului inundaţiilor. „În urma inundaţiilor de marţi, 28 iunie, miercuri noi am constituit la nivelul primăriei patru comisii de evaluare care s-au deplasat în teren în toate zonele inundate sau afectate de inundaţii. Mă refer aici la Ţerova, la Câlnic, în Luncă, pe Zadei, în Muncitoresc, pe Kogălniceanu, la Baia Comunală, acestea fiind zonele de mare presiune. În urma analizelor făcute pe distrugeri pe infrastructură publică şi pe bunuri private – case, grădini inundate şi aşa mai departe – , noi am făcut o evaluare care s-a ridicat undeva la 4 milioane de lei. Duminică, 3 iulie, comisia constituită la nivelul Prefecturii a verificat ceea ce am constatat noi în teren şi de la 4 milioane au coborât undeva la 400.000 de lei. Au tăiat cam 90% din evaluările noastre! În teren se vede cum arată drumul pe partea de Ţerova, cu asfaltul şi fundaţia exfoliate, cu daune majore pe laterale, în special cabluri electrice, ţevi de canalizare, care sunt deja decopertate, ieşite în afară. Noi nu cerem lucruri care ne sunt imputabile nouă, cum este cazul Zadei, din Luncă, unde considerăm că noi ar trebui să ne decolmatăm pluvialele. Însă pe partea de Ţerova, Câlnic, Bistra, partea stângă a Bârzavei, acolo lucrurile le sunt imputabile sută la sută Apelor Române, care sunt coordonate de Guvernul României“.

„Reşiţa nu este un sat, a exclamat Ioan Popa. Municipiul are capacitatea de a se reface, de a se ridica, dar nu mi se pare corect să reparăm din banii reşiţenilor ceea ce s-a stricat din vina celor de la Apele Române, care n-au intervenit la timp, care n-au decolmatat şi curăţat albiile râurilor“, a spus edilul, arătând sălciile care au invadat albia râului Ţerova, a căror vârstă o estimează undeva la peste două decenii. De fapt, Revoluţia a fost momentul zero, după care nu s-a mai făcut nicio intervenţie în albia râului care flanchează drumul de centură al urbei. Albia e plină de vegetaţie, aluviuni şi gunoaie care îngreunează cursul apelor, reducând totodată cantităţile de apă care ar putea fi preluate. „Sunt arbori de 20-25 de ani, ceea ce dovedeşte faptul că nimeni, în ultimii 25-30 de ani, nu a făcut o acţiune de decolmatare şi de asanare a albiei râului Ţerova, spune primarul. Aceeaşi problemă o avem la Câlnic, unde Bârzava a fost îndiguită de la intrarea în Reşiţa, până la ieşire. Iar de la ieşirea din municipiu, până pe Timişorii, mai jos, nu s-a întâmplat acest lucru. Neavând un dig de protecţie pe partea stângă, toată Bistra a fost inundată, iar mai jos, pe partea dreaptă, a intrat apa în grădinile oamenilor, în case, trecând până peste carosabil, peste Drumul Naţional, inundând inclusiv Staţia de Epurare. Aceasta a suferit pagube care au fost prinse în evaluarea noastră, undeva la 200.000 de lei şi nu este funcţională la ora actuală, pentru că unele aparate au fost distruse“.

2 Comments

  1. nu era mai bine sa te ocupi de taietei tai,te ai legat la cap fara sa te doara

  2. Primarul face bine ca merge pe teren !
    trebuie sa spunem ca nu Primarul nou instalat (nici o saptaman) este vinaovat de inundatii de pagubele produse si mai ales a de o anumita problema financiar a primariei!

    sa acuzam ”apele romane” fiindca Barzava e a lor !

    evaluarea si cunoasterea realitatilor este o metoda buna !

    bafta si gasirea de solutii
    dom.Primar

Adaugă comentariu