ORAVIŢA – Un muzeu inaugurat recent la Oraviţa deschide vizitatorului o mică parte din fabrica de bani Imperiului. Muzeul Monetăriei Imperiale a fost deschis pentru a sta mărturie despre activitatea monetăriei de la Ciclova Montană, ce aparţine acum de oraşul cărăşean, iar printre exponate se numără şi rarităţi, după cum ne-a povestit Ionel Bota, directorul Teatrului Vechi „Mihai Eminescu“ din Oraviţa. Monetăria de la Ciclova Montană bătea cea mai ieftină monedă de aramă din Imperiu.
Nu demult, în Oraviţa, capitala culturii cărăşene, şi-a deschis porţile una dintre cele 17 secţii muzeale ce funcţionează în oraş: Muzeul Monetăriei Imperiale. Cum a luat naştere obiectivul? Ionel Bota, directorul Teatrului Vechi „Mihai Eminescu“ din Oraviţa vorbeşte despre un pachet cu bani trimis pe Dunăre de la Budapesta la Baziaş, despre rarităţi, bancnote de dimensiuni mai mici, chiar mai mici decât cele deja expuse şi despre multe alte minunăţii care dezvăluie o parte din fabrica de bani a unui imperiu, care a funcţionat la Ciclova Montană, ce aparţine acum de Oraviţa.
Vorbind despre muzeu, directorul teatrului spune: „El este făcut ca să amintească lumii de activitatea monetăriei de la Ciclova Montană. În comuna cărăşeană a funcţionat o monetărie, 1811-1855, până a venit StEG. Fiindcă acolo se bătea moneda de aramă cea mai ieftină din Imperiu, cu patru valori. Mai importante decât aceste valori sunt ştanţele. Întotdeauna, pentru a se evita falsificările, meşterii care le creau, cum au fost şi cei de la Ciclova, au venit după ce s-a închis monetăria anterioară de la Kormoncz, era obligaţia lor! Ei mureau cu ştanţe cu tot, ca să nu se falsifice moneda. Şi în acest fel noi am atras atenţia că în istoricul monetăriilor, când se vorbeşte spre exemplu că valoarea de 1/4 crăiţari a avut un tiraj de 30.000, păi nu e tirajul monedei, că Imperiul nu avea doar 30.000 de monede, ci era tirajul ştanţei. Atunci am aflat că sunt aici patru ştanţe de acest tip, le-am adus, sunt pe valori, dar s-au tocit“.
La începuturi, în 1811, au fost aduse trei piese hidraulice, iar în primii ani de funcţionare, piesele erau trimise spre imprimare la Kormoncz şi Szelmeczbanya. Monedele sunt realizate din aramă şi purtau sigla „O“, şi aveau valoarea de 3 creiţari, o coroană, 1/2 şi 1/4 coroană. Monetăria a funcţionat până în 1855 şi avea ca stemă un ciocan şi un târnăcop, încrucişate în interiorul unei roţi dinţate. Aceasta era înconjurată de o cunună formată, pe o parte, din frunze de laur şi pe cealaltă parte din frunze de stejar. Pe locul monetăriei, în perioada interbelică funcţiona celebra moară a lui Iacob Stoian, dar oamenii continuau să numească zona drept „bănărie“. Spaţiul muzeal are pereţii îmbrăcaţi în tapet asortat, cu imagini care să amintească de străzile Oraviţei de odinioară.
Printre ştanţe, monede, vechi case de marcat şi maşini de scris, o mică matriţă în formă de inimioară pare să nu-şi găsească locul. Ionel Bota ne-a explicat faptul că respectivul exponat a fost făcut pentru Ion Niuni, arhitectul Teatrului Vechi, de la care s-au păstrat mai multe, printr-unul dintre descendenţii săi, un nepot, tot arhitect. „Primul lucru pe care l-am constatat eu atunci când am venit în zonă, în anii ‘80 a fost un cult al fiecărei familii să păstreze lucrurile, care nu există în alte părţi. S-a învechit ceva, gata, la gunoi. (…) La vremea comuniştilor erau colecţii întregi de ziare, de reviste interzise atunci. Şi am mai preluat, de exemplu, obiceiul lui Jurma şi al lui Jurjica. «Hai să mergem să căutăm cutare». Oamenii la început erau speriaţi, că nu spuneau că au asta şi asta, după care lucrurile s-au schimbat“. Şi în baza acestui obicei de a chivernisi, de a păstra şi preţui obiectele vechi, au luat naştere o serie de colecţii expuse în cele 17 muzee ale Oraviţei.