Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deşi nu au fost semnalate persoane căzute în stradă din cauza căldurii, ambulanţa a fost solicitată.

Sfârşitul săptămânii trecute şi prima jumătate a acesteia sunt caracterizate de instabilitate termică accentuată, fapt care a determinat emiterea unor atenţionări.

Toate aceste avertizări anunţă indicele temperatură – umezeală crescut, peste pragul critic de 80 de unităţi, ceea ce înseamnă că temperatura înregistrată de corpul uman este cu unul–două grade mai mare decât cea reală. Direcţia de Sănătate Publică judeţeană nu a înregistrat nicio stare lipotimică (de leşin) a cetăţenilor în locuri publice.

Cu toate acestea, opt cărăşeni cu afecţiuni cauzate sau agravate de temperaturile ridicate au solicitat Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

„De fiecare dată monitorizăm cazurile amintite pe perioada caniculei. Din păcate, mai sunt oameni care, deşi se ştiu cu afecţiuni ce pot fi agravate de căldură şi pot amâna deplasările în soare, încă nu conştientizează pericolul. Am văzut şi astăzi persoane care nu ar fi trebuit să se afle pe stradă. Reamintim că este necesar consumul de lichide, apă în special, luarea tratamentului prescris de medic şi evitarea locurilor deschise fără umbră“, a precizat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin.