Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin organizează în zilele de 4 şi 5 iunie 2013, în zece localităţi din judeţ, manifestarea „Ziua consilierii şi orientării şcolare în judeţul Caraş-Severin“ (Târgul ofertelor educaţionale 2013).

În data de 4 iunie 2013, de la ora 10.00, standurile vor fi expuse la Reşiţa (în holul Universităţii „Eftimie Murgu“), Oraviţa (în sala festivă a Liceului Teoretic „General Dragalina“), Oţelu Roşu (în holul Liceul Bănăţean), Moldova Nouă (în sala de sport a Liceului Tehnologic „Clisura Dunării“) şi Bozovici (în Corpul B al Liceului Teoretic „Eftimie Murgu“).

Miercuri, 5 iunie 2013, „Ziua consilierii şi orientării şcolare“ va fi organizată la Caransebeş (Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă), Anina (sala media a Licelului Tehnologic „Mathias Hammer“), Bocşa (Liceul Tehnologic), Teregova (Căminul Cultural) şi Mehadia (Liceul Tehnologic).

Lidia Almăjanu

Adaugă comentariu