Caraş-Severin, Romania

FARLIUG – Crucea Roșie Caraș-Severin a venit și în sprijinul familiei Stan din Fîrliug, familie afectată în urma cu cateva zile de un incendiu care a distrus o parte din gospodărie.

Am distribuit către familia afectată: mobilier (paturi, dulapuri, saltele, masă, scaune), lenjerie de pat, pături, cuverturi, pilote, covoare, prosoape, articole de gospodărie, îmbrăcăminte și încălțăminte“, nea declarat Alin Cica, directorul filialei cărășene a Crucii Roșii.

Crucea Roșie județeană a mulțumit primăriilor și unităților de învățământ din județ care se implică în sprijinirea activităților organizației. „Ne bucurăm că am reușit să aducem zâmbete și speranță pe chipurile oamenilor greu încercați de soartă și, având în vedere faptul că avem o bună colaborare cu o organizație din Elveția – organizație care ne donează astfel de bunuri – sperăm ca și pe viitor să putem veni în sprijinul familiilor de pe raza județului. De la începutul anului, pe lângă persoanele pe care le sprijinim lunar în baza anchetelor sociale, Crucea Roșie Caraș-Severin a mai sprijinit și comunele Măureni, Luncavița, Sacu, Ciudanovița, primării cu care avem convenții de colaborare ce prevăd sprijinirea acestora în caz de dezastre și nu numai“, a adăugat directorul Crucii Roșii cărășene, Alin Cica.