Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zilele trecute a fost inaugurat un centru care oferă servicii complexe persoanelor de vârsta a treia.

Un proiect cu finanţare europeană menit să transforme baia comunală din cartierul reşiţean Piaţa Republicii într-un centru de zi pentru vârstnici a ajuns la finalul perioadei de implementare. Astfel, Reşiţa are un nou centru care să ofere servicii de asistenţă socială pentru persoanele de vârsta a treia, inclusiv servicii de găzduire temporară pentru câteva ore (6-8 ore pe zi).

Pe scurt, în total se aşteaptă ca obiectivul să întindă o mână unui număr de 5-600 de persoane din cartier, inclusiv o masă caldă pentru câte 40 de persoane. Centrul cuprinde spaţii de socializare, destinate activităţilor recreative, un cabinet medical, este dotat cu aer condiţionat, tehnică de calcul, cuprinde mai multe băi, o spălătorie dotată inclusiv cu un aparat de uscat rufele, dar şi o bucătărie unde beneficiarii vor putea servi grătare pregătite pe un aparat cu… „lavă” sau rocă vulcanică.

Deocamdată, însă, centrul nu este funcţional şi nu poate să-şi primească sutele de beneficiari pentru că mai sunt câteva amănunte de pus la punct. Printre altele, calculatoarele disponibile nu au fost încă despachetate, iar aparatele de aer condiţionat nu au în apropiere prize pentru alimentarea cu energie electrică. „În perioada următoare vor fi obţinute toate avizele necesare pentru ca acest centru să devină funcţional, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Primăria municipiului Reşiţa doreşte ca persoanele vârstnice să poată beneficia de serviciile Centrului de zi din 1 octombrie 2013, dată la care este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, în semn de respect şi preţuire pentru acestea”. Valoarea totală a proiectului este de 3,42 milioane de lei, din care 2,66 milioane de lei reprezintă bani europeni nerambursabili.

„În acest centru se vor organiza următoarele activităţi recreative cu bătrânii, de petrecere a timpului liber, de relaxare: jocuri de societate; lecturare de cărţi, reviste, materiale documentare etc; vizionare programe TV, audiotecă, videotecă, internet; petreceri organizate cu ocazia zilelor de naştere ale beneficiarilor centrului şi a altor evenimente festive şi speciale; organizarea de conferinţe cu ocazia unor evenimente; întruniri organizate cu diverse ocazii”, se mai arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al municipalităţii.

Cei care vin la centru vor putea face, printre altele, baie, îşi vor putea spăla hainele şi vor putea servi prânzul, totul în mod gratuit. De asemenea, cei interesaţi vor putea beneficia şi de asistenţă medicală primară prin cabinetul medical ce va funcţiona în cadrul centrului, fiind astfel sprijiniţi în luarea tratamentelor medicale recomandate de medicii de familie sau medicii curanţi.

Iniţiativa este, însă, una lăudabilă, aşa cum au apreciat reşiţenii prezenţi la inaugurarea obiectivului.

Antoniu Mocanu

2 Comments

  1. Felicitări! De ce nu comentează nimeni? Sau se merge după principiul: decât sa zic ceva de bine mai bine nu zic nimic!

  2. Mariana Băran Reply

    Aș vrea foarte mult să devină funcțional acest centru. Se află în vecinătatea mea și sper să se găsească soluții de voluntariat pentru a valoriza cât mai benefic spațiul și dotările pentru beneficiari.

Adaugă comentariu