Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pentru a evita ca șoferii să cadă în plasa unor creatori de mituri, șeful Poliției Rutiere cărășene îndeamnă la studiu.

Tehnologia informației a ajutat, de cele mai multe ori, la o rapiditate în culegerea datelor și în schimburi de opinie, majoritatea, benefice. Din păcate, faptul că oricine își poate expune părerile în mediul virtual poate duce și la erori destul de ușor de combătut, dar la fel de ușor de crezut. „Am întâlnit în practică efectele unor asemenea «mituri» create pe internet. Dar există și probleme cu soluții reale. Recent, am aflat de la instanță cine aplică sancțiunile în cazul surprinderii depășirii vitezei legale cu aparatul radar. Vorbim de decizia 4 din 2017 a Înaltei Curți, care specifică în mod clar că sancțiunea este aplicată de către agentul care primește informația prin stație de la operatorul radar. În accepțiunea legii, acesta este agent constatator, căruia i se comunică abaterea, moment în care poate întocmi procesul verbal de sancționare a contravenției. Or, avem la o judecătorie din județ acum o asemenea problemă și le recomand cu căldură să citească decizia Înaltei Curți“, a explicat comisarul șef Decebal Davidoiu, șeful Serviciului Poliție Rutieră din cadrul IPJ Caraș-Severin.

Agenții cărășeni aflați în trafic se lovesc destul de des de efectele „sfaturilor“ primite pe internet. Unele mituri se leagă de obligația polițistului de a se legitima. „Când oprim un participant la trafic suntem obligați să ne prezentăm. Mă legitimez numai dacă sunt în ținută civilă și dacă există dubii legate de apartenența mea la Poliția Română. În situația în care port uniformă, de regulă am insignă cu număr de identificare și ecuson. Ca dovadă de condescendență față de interlocutor, dacă insistă, mă pot legitima. Nu-mi interzice nimeni să fac lucrul acesta. Mai există cazuri în care contravenientul nu semnează procesul verbal. Or, acest lucru nu înseamnă decât o întârziere în comunicare“, a explicat comisarul șef Davidoiu.

Acesta a adăugat că și dacă respectivul contravenient nu semnează actul, acesta îi va fi, oricum, comunicat, în 60 de zile, așa cum se specifică în actele normative, ca obligație. „Comunicarea se face în două moduri: recomandat, prin poștă, sau dacă nu îl primește, prin poliția de domiciliu, prin afișare. Din acel moment trec 15 zile și devine titlu executoriu. Este mult mai util pentru cel sancționat să semneze, pentru că nu semnează că recunoaște fapta, ci semnează de primire, așa cum se specifică în proces. Din momentul primirii procesului verbal, persoana are 15 zile să formuleze plângere care se depune la instanță, dar mai sunt două aspecte: plângerea trebuie motivată și mai trebuie plătită și o taxă. Altfel, se poate respinge plângerea tocmai pentru acest motiv“, a adăugat șeful Poliției Rutiere cărășene.

Davidoiu își mai amintește că, tocmai un șef de la centru îi încuraja, în trecut, pe participanții la trafic ca, în cazul în care agentul constatator nu a efectuat semnal regulamentar de oprire, să nu oprească. „Cine apreciază ce e regulamentar. Noi avem semnalele trecute în legislația rutieră și relaționarea cu șoferii se face regulamentar. Riscul de a nu opri la semnalele agentului este mai mare decât cel de a opri. E adevărat că sunt destul de puține cazurile de ultraj la adresa agenților rutieri în trecut, însă o limită a bunului simț dictează comportamentul. Discursul pe un ton ridicat nu înseamnă neapărat ultraj, însă amenințarea este infracțiune. Sunt situații, și nu puține, în care se întâmplă ca tonul ridicat să aparțină agentului. Trebuie amintit că legislația românească precizează șoferilor ce trebuie să facă atunci când sunt opriți de către polițiști. În speță, conducătorul trebuie să rămână în interiorul autovehiculului, cu mâinile pe volan. Așa scrie, în lege, negru pe alb. Dacă nu respectă acest lucru, agentul constatator poate lua măsura sancționării și, implicit, reținerea permisului pe 30 de zile. Șoferul nu trebuie să deschidă geamul sau să oprească muzica ci, așteaptă sosirea agentului rutier cu mâinile pe volan și apoi respectă indicațiile acestuia. Nu trebuie să ducem la extrem aceste lucruri, dar trebuie reținut că procedurile sunt implementate pentru siguranța participanților la trafic și a agenților de poliție deopotrivă. E simplu: pentru a evita să credeți miturile de pe internet, citiți legea și informați-vă! E gratis! Sunt norme de bun simț pe care trebuie să le respectăm. Nerespectarea lor duce la incidente și accidente“, a concluzionat comisarul șef Davidoiu.